Este greu să sintetizezi, în câteva rânduri viaţa unui om dăruită în întregime slujirii lui Dumnezeu, Bisericii Sale şi oamenilor, pe durata a mai bine de cinci decenii.
Mitropolitul Antonie s-a născut la Stolniceni, judeţul Lăpuşna, în Basarabia, la 17 noiembrie 1926, într-o familie cu mulţi copii, dintre care doar şase au ajuns la maturitate. Studiile primare şi gimnaziale le-a absolvit la Chişinău, urmând mai apoi diferite cursuri în diferite oraşe din ţară.
La 6 august 1949 este hirotonit diacon de către episcopul Andrei Mageru la Arad, iar în 14 septembrie, de ziua Crucii, este călugărit la mănăstirea Prislop, din aceeaşi eparhie, primind numele de călugărie Antonie. Schimbarea numelui şi a statutului de laic în cel de călugăr, nu l-a scos din vizorul autorităţilor politice, care în anii ’50 se manifestau cu o mare agresivitate. Deşi nu a putut fi identificat şi arestat, totuşi, în acelaşi an al călugăriei sale a fost condamnat în contumacie, de către Tribunalul Militar Bucureşti, la 7 ani de închisoare şi la 5 ani de degradare civică. Acuza ce i se aducea: uneltire împotriva siguranţei statului. Este evident că erau măsuri de intimidare şi descurajare a românilor care erau deja edificaţi spre ce tip de societate se îndrepta România.
La un alt 6 august, din anul 1953, a fost hirotonisit ieromonah de către fostul episcop al Armatei, Partenie Ciopron. La 15 august 1954, pe când se afla la Iaşi, a fost identificat de organele de opresiune şi arestat. A fost dus la Bucureşti şi închis la Jilava. A executat un an şi opt luni de închisoare.
În 1968, în contextul spiritului de liberalizare determinat de aşa-zisa „Primăvară de la Praga”, s-a putut reîntoarce în biserică şi Patriarhul Iustinian l-a numit secretar – şef al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti. În decembrie 1968 i s-a facilitat de către acelaşi Patriarh, o bursă de studii la Institutul Pontifical „Heytrhrop College”, Oxford – Marea Britanie. A pregătit acolo o teză de doctorat cu titlul: „Biserica slujitoare în gândirea occidentală, din punct de vedere ortodox”.
În sesiunea de iarnă a Sfântului Sinod, din anul 1970, ieromonahul Antonie Plămădeală, reîntors de la studii din Anglia, va fi numit episcop vicar patriarhal. Prin pensionarea, în 1971, a rectorului Nicolae Nicolaescu de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, i s-a încredinţat episcopului vicar Antonie, începând cu 1 septembrie 1971, funcţie deţinută de antecesorul său.
Apreciind că tema dezbătută în teza de doctorat pe care a susţinut-o în Anglia, comportă o mai largă abordare teologică ortodoxă, în 1972 a susţinut la Bucureşti un nou examen de doctorat, cu o teză de această dată cu titlul: „Biserica slujitoare în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi în Teologia contemporană”. Coordonatorul ştiinţific al lucrării a fost preot prof. dr. Dumitru Stăniloae.
A fost prezent la Vatican de mai multe ori în timpul Papei Ioan Paul al II-lea. Începând cu 1981 a făcut parte din Comisia internaţională mixtă de dialog cu Biserica Romano – Catolică.
La sfârşitul anului 1979, a fost ales în scaunul episcopal al Eparhiei Buzăului. În ianuarie 1982 Colegiul Electoral Bisericesc 1-a ales pe episcopul de Buzău de atunci, mitropolit al Ardealului, după ce scaunul mitropolitan de la Sibiu fusese lăsat liber în urma retragerii, pe motiv de boală, a mitropolitului Nicolae Mladin. Este ulti¬ma şi poate cea mai fructuoasă etapă a păstoririi sale ca ierarh.
Dintre realizările administrativ – gospodăreşti, amintim: restaurarea reşedinţei mitropolitane şi construirea în incinta acesteia a unui impozant corp de clădire, cu apartamente la parter, sală protocolară la etaj şi colecţie de icoane pe sticlă la mansardă; renovarea Schitului Păltiniş, cu supraetajarea unora dintre clădirile de acolo; rectitorirea Mănăstirii Sâmbăta. Prin această ultimă lucrare şi-a înscris numele alături de al celorlalţi doi mari ctitori: voievodul Constantin Brâncoveanu şi mitropolitul Nicolae Bălan. A ridicat astfel ctitoria brâncovenească de la Sâmbăta la nivelul celeilalte ctitorii a aceluiaşi domn martir, de la Horezu, în Oltenia, precum şi alături de ctitoria lui Ştefan cel Mare, de la Putna.
Alături de noua incintă a mănăstirii, mitropolitul Antonie a înălţat un impozant corp de clădiri destinat să fie „Academia de la Sâmbăta”. Aceasta funcţionează deja la parametrii maximi, găzduind întruniri, simpozioane, conferinţe naţionale şi internaţionale.
Şcoala teologică de la Sibiu a primit dreptul de a acorda titluri de doctorat. Tot în acest timp a fost renovată şi reutilată aula cu vestita colecţie de tablouri ale profesorilor care au activat acolo, pe parcursul celor mai bine de două sute de ani de existenţă a facultăţii.
Ca semn al aprecierii faţă de ierarhul şi omul de cultură Antonie Plămădeală, Academia Română i-a acordat titlul de membru de onoare. De asemenea, i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Facultatea de Teologie din Presow – Slovacia şi de către Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
În anul 2000 a primit şi titlul de „Cetăţean de Onoare” al oraşului Sibiu.
În încheiere, nu voi omite să precizez că din partea Asociaţiei Române pentru Patrimoniu imobiliar, cultural şi istoric, i s-a acordat mitropolitului Antonie, în martie 2005, „Marele Premiu pentru Opera Omnia”.
Am selectat mai jos câteva din cele mai importante opere ale Înaltului Ierarh; de menţionat că Mitropolitul Antonie Plămădeală a publicat zeci de cărţi şi a scris sute de articole, publicate în diferite reviste din ţară şi străinătate:
„Trei ceasuri în iad” – roman autobiografic, Bucureşti, 1970
„Dascăli de cuget şi simţire românească”, Bucureşti, 1981
„Nume şi fapte în istoria culturii româneşti”, Bucureşti, 1983
„Unitate, romanitate, continuitate”, Sibiu, 1988
„Calendar de inimă românească:, Sibiu, 1988
Veşnică odihnă celui vrednic de pomenire!
Bibliografie:
„Telegraful Român” – Nr. 33-36, 1 şi 5 septembrie, Sibiu
Dr. Antonie Plămădeală – „Dascăli de cuget şi simţire românească”, Alba
Iulia,2004
Autor: Viski Vlad
| | 
